Luni, 16 Decembrie 2013 17:24

Managerii cooperativelor agricole din România beneficiază de un program european pentru formarea liderilor de cooperative datorită apartenenţei PRO AGRO la COPA-COGECA

Florentin Bercu, PRO AGRO: Managerii cooperativelor agricole din România beneficiază de un program european pentru formarea liderilor de cooperative datorită apartenenţei PRO AGRO la COPA-COGECA.

Praesidium-ul Confederaţiei Generale a Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COGECA) a aprobat conceptul și programul primului proiect european de formare a liderilor de cooperativă, formulat în colaborare cu Academia Wageningen. Programul de formare va fi organizat la Bruxelles (la sediul Copa-Cogeca) între 2 și 4 martie 2014.

La acest program european de formare se vor dezbate numeroase aspecte referitoare la strategia comercială, cadru legal, finanțare, guvernare, lanț alimentar, dar și lucrări bazate pe studii de caz naționale și sectoriale. Formatorii provin din diferite Universitați ale UE și din exterior (SUA).

Florentin BERCU, PRO AGRO: ,,Programul este destinat membrilor COGECA. Managerii cooperativelor agricole din România beneficiază de un program european pentru formarea liderilor de cooperative datorită apartenenţei PRO AGRO la COPA-COGECA. Directorii cooperativelor agricole din România au asigurată traducerea în limba română la acest program european de formare datorită achitării serviciilor lingvistice de către PRO AGRO, cu condiţia să fie minim 3 participanţi. Totodată începând cu anul 2014 românii vor avea informaţii disponibile pe site-ul COPA COGECA(www.copa-cogeca.eu) în limba română referitoare la: accesul rapid la noutăţi, grupe de lucru, campanii de promovare dezvoltarea politicii agricole comune, reprezentarea intereselor sectorului agricol european, corespondenta cu oficiali europeni, pozitii, adrese, comunicate de presa, rapoarte, seminarii şi evenimente.’’

Pentru a participa la acest program european de formare a directorilor cooperativelor, înscrierile se pot face până pe 27 ianuarie 2014, urmând a primi confirmarea înscrierii pe 31 ianuarie. Taxa de înscriere este de 2295 € per participant, la care se aplică o reducere de 10% în cazul grupurilor de 3 până la 5 participanți. Taxa de înscriere include toate costurile, cu excepția celor aferente călătoriei participanților.

***

Începând cu data de 1 septembrie 2013, Federaţia Naţională PRO AGRO este membru cu drepturi depline al COPA - COGECA şi GEOPA. Aceasta reprezintă interesele producătorilor agricoli, sectorului de aprovizionare şi comercializare din industria agroalimentară în proporţie de 70%, iar GEOPA este sindicatul investitorilor din agricultură. Apartenţa PRO AGRO la COGECA este o facilitate pentru cooperativele agricole româneşti, nefiind necesară o cotizaţie suplimentară faţă de costurile pentru COPA, conform protocolului semnat între COPA şi COGECA.

Detalii suplimentare pentru programul european de formare profesională al directorilor cooperativelor agricole puteţi cere la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cuvântul Președintelui

Ionel Arion Presedinte ProAgro.jpg

Situația prezentă în care se regăsește sectorul agro-alimentar și serviciile conexe ... citeşte mai departe

small banner to forum apanoastra

Comisia Europeana

Calendar

Iulie 2021
L M M J V S D
1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31