Marți, 07 Aprilie 2015 15:39

Poziţia PRO AGRO ca urmare a declaratiei din presă a preşedintelui ANSVSA

Federatia PRO AGRO prin asociaţiile afiliate de crescători şi comercianţi de bovine şi ovine din România şi-a susţinut poziţia contrară vaccinării pentru febra catarală ovină până in luna noiembrie a anului trecut când a fost agreată, de comun acord, (fermieri, conducerea ANSVSA, colegiul si patronatul medicilor veterinari, asociatia medicilor veterinari, conducerea IDSA si ICPMV, ROMVAC, FARMAVET, alţi participanţi) vaccinarea voluntară.

Menţionăm că demersurile actuale făcute de A.N.S.V.S.A. fără acordul crescătorilor de rumegătoare şi in special al rumegătoarelor de carne, sunt contrare principiilor circulaţiei libere ( PAC) a mărfurilor.

Directorul General al A.N.S.V.S.A., Dr. Cristian Duicu, a manifestat o poziţie reconciliantă in problema febrei catarale ovine, afirmând in cadrul unei reuniuni că au fost invitaţi experţi ai C.E. pentru a evalua necesitatea vaccinării, asigurând asociaţiile de fermieri că va invita şi reprezentanţii acestora la discuţii.

Inainte de apariţia declaraţiei in presă a actualului preşedinte A.N.S.V.S.A., săptămâna trecută, federaţia PRO AGRO a solicitat printr-o adresă oficială Convocarea Consiliului Consultativ al ANSVSA pentru rediscutarea problemei vaccinării şi a soluţiilor propuse cu ocazia incetării perioadei “liber de germeni bluetongue” (aprilie 2015) pentru a nu ingrădi şi in anul 2015 comerţul fermierilor cu statele din Orientul Mijlociu.

Nu s-a primit răspuns la adresă iar conducerea ANSVSA face declaraţii in presă fără a cunoaşte punctul de vedere al fermierilor, fapt care a dus la acutizarea nemulţumirilor acestora.

In urmă cu căteva minute s-a purtat o discuţie cu AMAN, principala ţintă a fermierilor români in comerţul cu rumegătoare, pentru a cunoaşte poziţia Iordaniei privind vaccinarea contra bluetongue.

S-a precizat că Iordania aşteaptă punctul de vedere al ANSVSA pentru demararea activităţilor comerciale şi a solicitat in acest sens, testarea fiecărei ovine/bovine (TESTUL COSTA aprox. 50 euro-cap animal) , ca o condiţie comercială - cu un test care să demonstreze vaccinarea – in eventualitatea in care se va demara un program de vaccinare contra febrei catarale ovine in România.

In timp ce un test care să demonstreze că animalul este sănătos costă 3 euro...

Mai pe inţelesul tuturor, pentru a exporta o ovină/bovină in Iordania, bugetul României va plăti vaccinul şi manopera de vaccinare, suma va fi apoi (poate, conform declaraţiilor ANSVSA) suportată de Comisia Europeană in procent posibil de 50% iar fermierul va plăti aprox. 50 euro pentru a demonstra că a vaccinat animalul – preţul unui miel la export variind intre 45 şi 60 de euro!

Şi toate acestea in contextul in care nu vaccinăm antirabic câinii de la ţară pentru că nu sunt microcipaţi (!!! risc de „turbare” pentru oamenii muşcaţi, boală mortală!!!), nu facem comerţ cu porci vii către alte state membre pentru că sistemul veterinar are lacune in asigurarea trasabilităţii mişcărilor de porcine din gospodăriile populaţiei, nu am inchis la OIE cazul de encefalopatie spongiformă bovină din mai 2014 – şi nu in ultimul rând, o parte a conducerii centrale veterinare susţine politica de bugetare a vaccinării pentru o boală care se transmite doar prin inţepătura ţânţarilor, nu difuzează nici măcar accidental la om şi nu afectează consumatorul final prin modificări de calitate a cărnii.

Anexat transmitem poziţia membrilor PRO AGRO manifestată prin adresa către ANSVSA nr. 177 din 7.11.2014., care va fi comunicată atât către Primul Ministru al României cât şi către Comisia Europeană şi toate uniunile, federaţiile partenere din Europa cu următoarele propuneri:

  1. Neimplicarea bugetului naţional şi al Comisiei Europene in cheltuirea a 10,2 milioane euro pentru un program de vaccinare care va decapita exportul de rumegătoare al României.
  2. Verificarea/testarea serologică a animalelor la export pe cheltuiala exportatorului.
  3. Vaccinarea voluntară a fermelor de vaci de lapte cu afişarea transparentă a acestora pe site-ul ANSVSA.

Pentru detalii referitoare la acest subiect va rugam sa contactati pe dna. Expert Veterinar Mary Pană (tel: 0737944895; email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Anexa la declaraţia de presă:

A.N.S.V.S.A. a transmis in teren nota de serviciu cu nr. de iesire 25840 din 24.03.2015, la care fermierii au câteva intrebări:

Conţinut 1 nota serviciu: “vaccinarea voluntară să se aplice ŞI LA OVINELE DIN EXPLOATAŢIILE INREGISTRATE/AUTORIZATE SANITAR VETERINAR” ;

Intrebări:

  • Până acum (perioada decembrie 2014-martie 2015) nu s-a vaccinat voluntar in exploataţiile de vaci de lapte- comerciale şi de tip A? In ce tip de exploataţii s-a vaccinat?
  • Câte exploataţii comerciale de ovine şi bovine au avut cazuri pozitive in anul 2014?

Conţinut 2 nota serviciu: produsul medicinal imunologic utilizat trebuie să fie un vaccin inactivat, pentru serotipul 4…”

Intrebări:

  • De unde cunoaşteţi faptul că in 2015 boala va fi produsă de serotipul 4 şi nu de un alt serotip?
  • Ce se va intâmpla dacă fermierii vor vaccina cu vaccinul pentru serotipul 4 şi boala va fi produsă de un alt serotip?
  • S-a desfăşurat licitaţia pentru vaccinul in discuţie?

Cuvântul Președintelui

Ionel Arion Presedinte ProAgro.jpg

Situația prezentă în care se regăsește sectorul agro-alimentar și serviciile conexe ... citeşte mai departe

Calendar

Ianuarie 2020
L M M J V S D
1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31