Comunicate PRO AGRO

Comunicate PRO AGRO

Asociația Crescătorilor de Albine din România - A.C.A. și Federația Națională PRO AGRO solicită Guvernului să publice în regim de urgență Hotărârea de Guvern privind aprobarea Programului Național Apicol pentru ca apicultorii să poată beneficia de sumele prevăzute și aprobate de Parlamentul European.

Atragem atenția că există riscul major ca datorită acestei amânări apicultorii să nu mai poată accesa aceste fonduri, ce reprezintă singura sursă de susținere a apiculturii, fonduri europene și naționale, prin decontarea anumitor cheltuieli efectuate, după publicarea în Monitorul Oficial a Hotării, dar nu mai târziu de 31 iulie.

Timpul de aproximativ 1 lună până la data limită la care se poate depune documentația aferentă este foarte scurt, având în vedere că în anii anteriori apicultorii aveau 4 luni la dispoziție pentru a întocmi documentația necesară.  

Solicităm autorităților statului, implicit Guvernului României și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să facă toate demersurile necesare pentru aprobarea în regim de urgență, în următoarea ședință de Guvern a Hotărârii privind Programul Național Apicol.

Cu deosebit respect,

Preşedinte A.C.A

Ing. Ioan FETEA

Președinte PRO AGRO

Emil DUMITRU

Discuțiile și ipotezele lansate în media ulterior poziției forului european față de Legea 150/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, sunt de natură a ne îngrijora, mai ales având în vedere că există sincope mari de comunicare atât la nivel intern, cât și în raport cu forul european în tratarea acestui subiect.

În urma situației provocate la nivel comunitar de ouăle infestate cu Salmonela importate din Polonia, 7 țări europene emițând alerte în acest sens, sfătuim consumatorii români să fie foarte atenți la momentul achiziționării ouălor.

Comunicat de presă

Referitor la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. (L420/2016)

Micșorarea taxei penalizatoare este doar un prim pas spre o soluție reală în problema colectării și reciclării deșeurilor de ambalaje.

Este sarcina Ministerului Mediului să elaboreze un plan coerent și fezabil, care să reseteze sistemul actual și să stabilească obligațiile tuturor parților implicate in gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populației.

Avand in vedere modificarile legislative1 din Romania, cu impact direct asupra activitatii marilor magazine si modul de implementare, ales in mod unitar de toate marile retele, consideram ca se impune interventia dvs in asa fel incat filiala societatii dvs din Romania sa respecte dispozitiile legale in vigoare.

Federația Națională PRO AGRO reprezentativă pe sectorul agricultură și industria alimentară, la solicitările insistente ale membrilor săi solicită instituțiilor abilitate ale statului să verifice cu fermitate respectarea prevederilor legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare modificată și completată de legea 150/2016 și să asigure un echilibru pentru consumator și producător în relația cu lanțurile de magazine care au individual o poziție puternică la negocieri, iar împreună, prin înțelegeri tacite și practici similare o poziție dominantă, care distorsionează mediul concurențial, cu efecte negative asupra consumatorului.

Federația Națională PRO AGRO reprezentativă pe sectorul agricultură și industria alimentară a susținut modificările aduse la Legea nr. 321/2009 prin Legea nr. 150/2016.

Din sesizările producătorilor și procesatorilor, operatorii economici a căror cifră de afaceri este mai mare de 2 mil. euro, în cursul acestor zile au întreprins o acțiune concertată prin care toate taxele prevăzute în contractele comerciale încheiate în baza Legii nr. 321/2009 sunt facturate anticipat pe întreaga perioadă a anului, transmițându-le producătorilor că în cazul în care nu sunt acceptate aceste taxe vor fi reziliate unilateral contractele de furnizare, cu toate că Legea nr. 150/2016 a intrat în vigoare începând cu data de 19.07.2016.

În amabila atenție a:

Domnului Klaus Werner IOHANNIS, Președinte al României,

Domnului Dacian CIOLOȘ, Premier al României,

Domnului Achim IRIMESCU, Ministru Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Tuturor liderilor partidelor politice,

Consumatorilor din România,

Federația Națională PRO AGRO mulțumește deputaților care au votat pentru adoptarea modificării legii 321/2009 și consideră că votul de astăzi reprezintă un vot de încredere acordat producătorilor agricoli din România și produselor agroalimentare românești.

Federaţia Națională PRO AGRO îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care plenul Camerei Deputaţilor a decis să se raporteze la această iniţiativă legislativă, prin retrimiterea la comisia de specialitate şi consideră că cei care au hotărât astfel s-au poziţionat total greşit şi trebuie să-şi asume faptul că nu au acţionat în concordanţă cu interesele producătorului român. Faptul că textul a fost dezbătut de 6 ori în Comisia de Agricultură, alături de toate părtile implicate, pentru Federaţia Națională PRO AGRO a reprezentat o garanţie a respectării dreptului la opinie al tuturor.

small banner to forum apanoastra

Comisia Europeana

Calendar

Iunie 2021
L M M J V S D
1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30