Stiri

Stiri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că se află în desfășurare licitația deschisă pentru atribuirea contractului privind „Consiliere acordată producătorilor agricoli în vederea înființării și dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol”, număr anunț de participare în SEAP nr. 182727/15.02.2018.

Procedura a fost lansată pe 7 loturi la nivel național, în conformitate cu prevederile legislației naționale din domeniul achizițiilor publice și ale Măsurii 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. MADR precizează că termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 29.03.2018, ora 16.00.

La nivel național, se preconizează consilierea a 10.000 de producători agricoli după cum urmează:

LOT 1 (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1488;
  • Număr de forme asociative înființate şi dezvoltate, maxim 50 din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislației naționale în vigoare;

LOT 2 (județele Brăila, Buzău, Constanta, Galați, Vrancea, Tulcea):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1488;
  • Număr de forme asociative înființate şi dezvoltate, maxim 50 din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislației naționale în vigoare;

LOT 3 (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, București -Ilfov):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1904;
  • Număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate, maxim 65 din care minim 2 grupuri de producători agricoli recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare;

LOT 4 (județele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1190;
  • Număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate, maxim 45 din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare;

LOT 5 (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiș):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 954;
  • Număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate, maxim 40 din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare;

LOT 6 (judeţele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare, Salaj):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1488;
  • Număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate, maxim 50 din care minim 1 grup de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare;

LOT 7 (județele Sibiu, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș):

  • Număr de producători agricoli consiliați – 1488;
  • Număr de forme asociative înfiinţate şi dezvoltate, maxim 50 din care minim 1 grupuri de producători agricoli recunoscut conform legislaţiei naţionale în vigoare.

Contractul are ca obiect achiziția serviciilor de consiliere  pentru înființarea formelor asociative ale producătorilor agricoli, respectiv societăți/cooperative  agricole/grupuri de producători, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare și dezvoltarea acestora, prin întocmirea de planuri de afaceri și are o valoare estimată fără TVA de 15.914.500 RON pentru toate cele 7 loturi.

Contractul este finanțat din fondurile FEADR (fonduri comunitare) prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Măsura 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei”.

Sursa: madr.ro

Beneficiarii publici ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020  pot solicita, după semnarea contractului de finanţare, un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă deţin un dosar de achiziţie avizat şi prezintă o garanţie financiară în procent de 100% din valoarea avansului, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

"Continuăm demersurile prin care dorim să fim cât mai aproape de beneficiarii noştri şi să îi sprijinim pentru a-şi duce la bun sfârşit investiţia pe care şi-au asumat-o. Această informare este în fapt un document prin care explicăm pe scurt toate etapele pe care beneficiarul trebuie să le parcurgă până la finalizarea proiectului. Semnarea contractului de finanţare din fonduri europene presupune anumite drepturi, dar şi respectarea unor obligaţii de către ambele părţi semnatare. Responsabilitatea nu este doar a beneficiarului pentru că avem împreună cu el un scop convergent, acela de a dezvolta economia rurală şi satul românesc", a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Astfel, prin aceste recomandări, se aduce la cunoştinţa beneficiarilor că imediat după semnarea contractului de finanţare pot solicita un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Condiţia pentru obţinerea avansului este de a avea un dosar de achiziţie avizat, precum şi prezentarea unei garanţii financiare în procent de 100% din valoarea avansului. Ulterior solicitării avansului, se demarează procedurile de achiziţii în conformitate cu procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică anexate Contractului de finanţare şi respectând legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

De asemenea, AFIR recomandă demararea cât mai rapidă a procedurii de achiziţie a proiectului tehnic. Conform recomandărilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), stabilirea tipului de procedură se va face însumând valoarea estimată a proiectului tehnic cu cea a lucrărilor.

"Obţinerea autorizaţiei de construire reprezintă următorul pas în implementarea proiectului. Documentele emise de autorităţile de mediu, sanitare sau sanitar-veterinare se vor prezenta, după caz, de către beneficiar la ultima cerere de plată, după finalizarea investiţiei realizate prin PNDR 2020. Urmează executarea lucrărilor în termenul stabilit prin Contractul de finanţare, cu asistenţă din partea proiectantului şi sub supravegherea unui diriginte de şantier atestat. După executarea lucrărilor se realizează recepţia parţială sau finală a acestora şi se depun cererile de plată conform eşalonării depuse", se precizează în comunicatul AFIR.

De asemenea, reprezentanţii agenţiei subliniază importanţa efectuării plăţilor cu respectarea prevederilor manualului de procedură specifică al AFIR.

În ceea ce priveşte prima tranşă de plată, aceasta trebuie depusă în termen de 12 luni de la semnarea contractului de finanţare pentru proiectele care prevăd construcţii montaj, dar acest termen se poate prelungi cu maximum 6 luni, însă implică aplicarea de penalităţi în conformitate cu prevederile contractuale. Ultima tranşă de plată se va depune cu 90 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei de execuţie a contractului de finanţare.

Potrivit sursei citate, beneficiarul poate solicita avans de maximum 50% înainte de data depunerii primei tranşe de plată, care se va recupera la ultima tranşă de plată. AFIR precizează că avansul nu reprezintă tranşă de plată.

Nu în ultimul rând, beneficiarii au posibilitatea modificării contractului de finanţare, prin solicitarea unui act adiţional, cu condiţia ca această modificare să nu schimbe obiectivul principal al proiectului şi să nu afecteze funcţionalitatea investiţiei, criteriile de eligibilitate şi de selecţie.

"Precizăm că există situaţii în care nu este necesară întocmirea de act adiţional la contractul de finanţare, cum ar fi: modificări tehnico-financiare ce nu depăşesc 10% din valoarea Contractului de finanţare, schimbarea adresei sediului social al beneficiarului, schimbarea contului bancar sau de trezorerie şi/sau al instituţiei financiare bancare pentru proiectul PNDR 2020", se mai arată în comunicatul instituţiei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 13 martie 2018, a autorizat la plată un număr de 847.088 fermieri unici care au depus Cerere de plată în cadrul Campaniei 2017.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, s-a autorizat la plată suma totală de 2,435 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară, din care 1,581 miliarde euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 528,87 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare Buget National, iar diferența de 324,86 milioane euro de la Bugetul Național.

Reamintim că, în conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390 lei pentru un euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea unei noi sesiuni de primire a solicitărilor de finanțare prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se va desfășura în perioada 8 ianuarie 2018, ora 9.00 – 11 mai 2018, ora 16.00.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează potenţialii beneficiari că până la data de 03 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare, ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, conform prevederilor OMADR nr. 1727/2015, cu completările şi modificările ulterioare.

Cererile de acord pentru finanţare aferente anului 2018 se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de plată pe suprafaţă.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt:

  1. producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
  2. producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
  3. organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare- dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea potenţialii beneficiari sunt următoarele:

  1. să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
  2. să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
  3. să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
  4. să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
  5. suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;
  6. să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
  7. să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare

Menționăm că cererea de acord pentru finanţare se depune însoţită de următoarele documente:

  1. copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
  2. adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
  3. adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
  4. situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;
  5. copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
  6. situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;
  7. dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
  8. copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
  9. cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;

angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din Ordin.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 15 decembrie 2017 inclusiv, se depun Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2018, conform prevederilor HG nr. 1179/2014,  cu modificările și completările ulterioare.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, în cadrul secțiunii „Dezbatere Publică”, versiunea consultativă a Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere din cadrul proiectelor implementate cu fonduri europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Anul acesta se va sărbători pentru prima dată pe 10 octombrie „Ziua națională a produselor agroalimentare românești”, ca urmare a adoptării Legii nr. 168/2017 de către Parlamentul României. În cadrul acestei campanii se urmărește promovarea produselor obţinute pe teritoriul României din materii prime de bază provenite de la producători români.

Vineri, 04 Noiembrie 2016 09:05

Păstrăm pământul

Se estimeaza ca s-a vandut 30% din terenul arabil al Romaniei catre straini si arendat 10% cu drept de preemtiune. Macar in ceasul al XII lea trebuie sa ne implicam daca dorim ca in 10 - 20 ani sa mai putem vorbim de securitatea alimentara a Romaniei si sa nu ne trezim ca vom avea satele pustii si foarte multe pancarte cu PROPRIETATE PRIVATA, ACCESUL INTERZIS!

Pagina 1 din 8

Cuvântul Președintelui

Emil DUMITRU Presedinte PRO AGRO

Federația Națională PRO AGRO – interese legitime de la prezent la viitor... citeşte mai departe

Calendar

September 2018
S M T W T F S
1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30