Duminică, 08 Decembrie 2013 11:05

Diversitatea culturilor, siguranța și securitatea alimentară sub amenințare în Europa

LANȚUL AGROALIMENTAR SALUTĂ ANGAJAMENTUL COMISIEI DE A ÎNFIINȚA O PLATFORMĂ DESTINATĂ UTILIZĂRILOR MINORE ȘI CULTURILOR SPECIALIZATE ȘI SOLICITĂ ADOPTAREA DE MĂSURI URGENTE ÎN VEDEREA COMPENSĂRII LIPSEI DE PRODUSE FITOSANITARE DIN DOMENIU

 Europa trebuie să măsuri urgente pentru a ameliora gradul de disponibilitate al soluțiilor fitosanitare adaptate utilizărilor minore și culturilor specializate, fapt subliniat deja de participanții la o conferință de anvergură, organizată pe 3 decembrie, la Parlamentul European.

Evenimentul, găzduit de d-l Paolo de Castro, membru al Parlamentului European, Președinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (COMAGRI) din cadrul Parlamentului European, s-a concentrat asupra identificării unor soluții concrete și a unor planuri investiționale necesare pentru a susține utilizările minore și culturile specializate și pentru a ameliora gradul de disponibilitate al soluțiilor adaptate protejării acestora.

Cu această ocazie, Comisia Europeană a anunțat că raportul privind utilizările minore și recoltele specializate va fi publicat la începutul anului 2014, cu doi ani peste termenul limită.„Continua întârziere în ceea ce privește publicarea raportului nu este deloc încurajatoare pentru agricultura europeană, însă angajamentul actual al Comisiei Europene este un important pas înainte”a declarat Jean-Charles Bocquet, Director General al Asociației europene pentru protejarea culturilor (ECPA).

„Utilizările minore și de specialitate prezintă o importanță aparte în Europa, reprezentând 70 miliarde de euro pe an și respectiv 22% din valoarea totală a producției din sectorul agricol. Se ridică nevoia identificării unor soluții pentru a se asigura competitivitatea întregului lanț agroalimentar și produse de calitate consumatorilor europeni”a declarat Paolo De Castro, Președintele COMAGRI.

Participanții au convenit că reducerea numărului de soluții destinate protejării plantelor nu mai poate fi trecută cu vederea, având în vederea provocările care se prefigurează, cum ar fi securitatea alimentară pe plan european și mondial, nevoia de a dispune de produse alimentare de înaltă calitate la prețuri abordabile și, în același timp, asigurarea competitivității întregului lanț agroalimentar.

„Lipsa unor instrumente adaptate compromite nu doar competitivitatea întregului lanț agroalimentar - UE fiindal doilea mare producător de fructe și legume la nivel mondial și, de asemenea, al doilea cel mai mare importator - ci șidurabilitatea sectorului, numărul de locuri de muncă generate în sector și, diversitatea produselor agroalimentare de înaltă calitate pe plan european”,a declaratLuc Peeters, președinte al Grupului de lucru privind aspectele fitosanitare, din cadrul COPA-COGECA, în numele a 10 asociații din cadrul lanțului agroalimentar.

Acesta a continuat[1]„Pentru a se identifica soluții fitosanitare eficiente, se ridică nevoiaunei abordări ambițioase menite să instaureze un program permanent al UE privind utilizările minore și culturile specializate, coordonat la nivelul ansamblului celor douăzeci și opt de state membre și beneficiind de un program coerent de finanțare, generare de date și elaborare de noi soluții”.

Notă:

Utilizările minore se referă la fructe și legume, cereale, inclusiv orez, semințe, hamei, flori și toate acele plante care necesită produse fitosanitare adaptate, destinate fie cultivării, depozitării sau transportării acestora.

Valoarea recoltelor specializate este estimată la 70 de milioane de euro pe an, reprezentând 22% din valoarea totală a produselor sectorului agricol. Singur, sectorul fructelor și al legumelor reprezintă aproximativ 45 de milioane de euro în cadrul UE-27, corespunzând unei producții de 70 de milioane de tone de legume și 40 de milioane de tone de fructe. Valoarea comercială a plantelor ornamentale este aproximată la 27 de milioane de euro.

DETALII DE CONTACT

AREFLHAssemblée des Régions Européennes Fruitières, Légumières et Horticoleswww.areflf.com

Jacques Dasque

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+33 556 48 88 48

ESAAsociația europeană a semințelorwww.euroseeds.org

Garlich von Essen

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 (0)2 743 28 60

COCERALComité du Commerce des céréales, aliments du bétail, oléagineux, huile d'olive, huiles et graisses et agrofournitures www.coceral.com

Andreea Pricina

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 (0)2 502 08 08   

COPA-COGECAAgricultorii europeni și cooperativele agricole europenewww.copa-cogeca.eu

Pasquale Di Rubbo

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+ 32 (0)2 287 27 45

Amanda Cheesley

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 (0) 2 287 27 90

ECPAEuropean Crop Protection Associationwww.ecpa.eu

Euros Jones

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 (2) 663 15 53

PROFELAsociația europeană a transformatorilor de fructe și legumewww.profel-europe.eu

Silvia Selandari

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 2 740 29 68

FRESHFELEuropean Fresh Produce Associationwww.freshfel.org

Frédéric Rosseneu

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 (0)2 777 15 80

Asociația internațională a comerțului cu floriwww.unionfleurs.org

Sylvie Mamias

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+32 2 231 06 38

IBMAInternational Biocontrol Manufacturers Associationwww.ibma-global.org  

David Cary

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

+44 777 551 48 40

 

Cuvântul Președintelui

Ionel Arion Presedinte ProAgro.jpg

Situația prezentă în care se regăsește sectorul agro-alimentar și serviciile conexe ... citeşte mai departe

Calendar

August 2020
L M M J V S D
1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31